Varsta de pensionare

Vârsta de pensionare – Află răspunsul la întrebările tale!

Vârsta de pensionare este un element de interes pentru multe persoane care urmează să iasă la pensie. Pentru a putea ieşi la pensie o persoană trebuie să îndeplinească nişte condiţii. Una dintre acestea este condiţia de a atinge vârsta de pensionare standard. Aceasta însă este doar una dintre condiţii, însă este una esenţială, fără de care pensia nu va fi acordată.

Sistemul de pensii există încă din secolul XIX, fiind prima dată utilizat de către Otto von Bismarck în Germania. Printre precursorii acestui sistem social se numără fondurile oferite pentru invalizi şi văduvele de război. Aceste sisteme de ajutorare socială s-au dovedit benefice de-a lungul anilor, aşa că ele au evoluat în forma în care le vedem astăzi.

Care este vârsta de pensionare minimă pentru femei şi bărbaţi?

În ceea ce priveşte acordarea pensiilor, există diferenţe destul de vizibile între sexe. Femeile şi bărbaţii beneficiază în mod diferit de pensie pentru vârsta standard. Astfel, în timp ce stagiul minim şi cel complet de cotizare sunt la fel (ceea ce înseamnă că atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, acestea sunt de 15, respectiv 35 de ani), vârsta minimă de pensionare diferă în funcţie de gen.

Mai exact, vârsta de pensionare minimă pentru bărbaţi este de 65 de ani (aceasta a crescut de la 64 de ani în 2011 la 65 de ani până în anul 2015), în timp ce vârsta minimă pentru femei este de 63 de ani (aceasta a crescut la rândul ei, de la 59 de ani în 2011, la 63 de ani până în 2015).

Cum se poate obţine o pensie înainte de atingerea vârstei minime de pensionare?

Pentru cei care doresc să se pensioneze mai repede, există posibilitatea de a primi o pensie anticipată, dacă au la activ un stagiu de cotizare care este cu 8 ani mai mare decât cel minim prevăzut de lege.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close