Calculul varstei de pensionare

Vârsta pensionare femei – cum se realizează creşterea şi ce prevede legea

Odată cu legea pensiilor din 2010, care vizează sistemul unitar de pensii publice, atât vârsta pensionare femei cât şi cea pentru bărbaţi a suferit modificări, după cum vom explica mai jos.

Legea aceasta presupune o creştere graduală a vârstei de pensionare, după cum urmează: între 2011 şi 2014, se va ajunge, în cazul vârstei de pensie pentru femei, de la 59 la 60 de ani. În cazul bărbaţilor, decembrie 2014 este punctul maxim de creştere, după care plafonul stagnează. Pe de altă parte, plafonul pentru pensii în cazul femeilor uremază să crească mai departe, ajungând în 2030 la 63 de ani. Cu alte cuvinte, de la un an la altul (chiar de la un semestru la altul), femeile vor avea, pentru următorii aproape 20 de ani, vârste de pensionare din ce în ce mai înaintate, până când vârsta pensionare femei va atinge şi ea plafonul stipulat de legile în vigoare ale statului român.

Aceste cifre nu sunt, totuşi, bătute în cuie, deoarece există condiţii speciale în cazul cărora atât femeile cât şi bărbaţii pot avea parte de un plafon de vârstă scăzut, în cazul în care aceştia au atins stagiul complet de cotizare (şi acesta va creşte gradual până în 2030). Astfel, în funcţie de cât au lucrat în condiţii deosebite de muncă, asiguraţii sistemului public  pot beneficia de reduceri ale plafonului de până la 8 ani. În ce îi priveşte pe cei care au lucrat în condiţii speciale de muncă, aceştia pot beneficia de reduceri de până la 13 ani, în funcţie de condiţiile stipulate de lege. Din acest punct de vedere, atât bărbaţii cât şi femeile sunt supuşi acelorlaşi prevederi, cu posibile mici diferenţe.

Categoriile de condiţii speciale de muncă sunt multiple, iar fiecare dintre acestea au parte de diferite condiţii. Pe scurt, categoriile incluse în acest palier includ persoane angajate în minerit, zone cu radiaţii nucleare, apărare naţională, ordine publică, aviaţie civilă, anumite activităţi artistice etc. Atât vârsta pensionare femei cât şi cea de la bărbaţi este influenţată de aceste excepţii.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close