Informatii utile

Noi condiții de pensionare – 2011 aduce modificări la Legea pensiilor

În privința noilor condiții de pensionare, 2011 aduce o serie de modificări importante. Cea mai importantă și controversată dintre ele se referă la majorarea vârstei de pensionare pentru femei. Conform graficului orientativ, vârsta va crește progresiv, astfel încât se va ajunge ca până în anul 2030, femeile și bărbații să iasă la pensie la vârsta de 65 de ani.

Modificările ating și alte aspecte ale legii:

– Se elimină legile speciale privind situația parlamentarilor, diplomaților și a angajaților din cadrul aviației române, astfel că și aceștia vor primi pensii micșorate.

– Se restricționează accesul la pensia anticipată și la cea de invaliditate prin stabilirea unor condiții noi, cum ar fi majorarea coeficientului de penalizare a pensiei și intensificarea controalelor amănunțite pentru confirmarea îndeplinirii condițiilor de pensionare.

– Se reglementează modalitatea de stabilire a cuantumului pensiei, în funcție de contribuțiile de asigurări sociale.

– Se lărgește aria asigurării obligatorii, integrându-se într-un sistem unitar de pensii publice a angajaților din domeniul militar sau a profesiilor liberale.

În ceea ce privește aceste direcții ale reformei privind noile condiții de pensionare, 2011 a reprezentat anul în care schimbările radicale la toate nivelurile, au dus la nemulțumiri susținute în rândul maselor. Punctul de vedere al contestatarilor legii a fost acela al diferenței nete dintre condițiile de viață, de muncă și nivelul de trai din România și din celelalte state ale Uniunii Europene, și că aplicarea acestor reglementări nu ar însemna decât încă o dovadă a teoriei „formelor fără fond”. Cei care au cotizat ani de zile în speranța că pensionarea le va aduce un trai liniștit și decent riscă să nu-și poată exercita dreptul la pensie.

Se încearcă, drept soluție, mărirea numărului de contribuabili, pentru restabilirea echilibrului în acest domeniu, zguduit de aceeași criză economică mondială.

Printre discuțiile legate de pensionare, 2011 nu va aduce în niciun caz, majorări ale pensiei, ci doar de indexări în raport cu rata inflației.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close