Pensia Anticipata

Pensii anticipate 2011 – condiţii mai severe şi penalităţi

Sistemul nou de pensii anticipate 2011 implementează condiţii modificate pentru persoanele care doresc să devină pensionari înainte de a împlini vârsta standard pentru pensionare. Persoanele care pot beneficia de pensie anticipată parţială va trebui să fi depăşit stagiul complet de cotizare definit prin lege cu minim 8 ani, iar pensionarea anticipată va fi posibilă la maxim 5 ani înainte ca persoana respectivă să împlinească vârsta standard de pensionare.

Condiţiile prevăzute prin legea de pensii actualizată în 2011 sunt mult mai stricte decât cele implementate prin legea de pensii anterioară:

–           Pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard pentru pensionare nu poate fi cumulată cu nici un alt tip de reducere a vârstei de pensionare.

–           Atunci când se stabileşte stagiul de cotizare al persoanei care doreşte pensionare anticipată parţială, nu se vor lua în considerare perioadele de studenţie în cadrul unei instituţii de învăţământ superior, stagiul militar, perioadele în care persoana asigurată a avut o pensie de invaliditate şi nici perioadele când persoana a fost asigurată într-un alt sistem de pensii.

Acest sistem de pensii anticipate 2011 implementează modificări şi în ceea ce priveşte calculul punctajului pentru pensie. Calculul este asemănător cu modalitatea utilizată în cazul pensionării la limita de vârstă, dar nu se vor lua în considerarel punctajele pentru perioade asimilate şi suma de care va beneficia viitorul pensionar va fi diminuată cu numărul lunilor până când persoana în cauză împlineşte vârsta standard pentru pensionare şi cu numărul anilor cu care viitorul pensionar depăşeşte stagiul de cotizare complet.

Legea de pensii actualizată în 2011 introduce şi o modificare importantă în ceea ce priveşte cumularea pensiei cu alte venituri: legea interzice beneficiarului de pensie anticipată parţială să obţină venituri supuse obligativtăţii de cotizare la fondul public de pensii.

Pentru persoanele care doresc să beneficieze de pensii anticipate, 2011 a marcat anul în care condiţiile obţinerii aprobării au fost modificate, impunând reduceri semnificative, care însă vor fi eliminate atunci când persoana în cauză împlineşte vârsta standard de pensionare.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close