Informatii utile

Monitorul oficial, legea pensiilor și o scurtă istorie

În Monitorul Oficial, legea pensiilor este şi ea prezentă pentru a putea fi aprofundată de către publicul larg. Este de mare importantă ca legea unei ţări să fie expusă cât mai simplu, concis şi transparent cu putinţă, pentru ca cetăţenii să fie bine informaţi. Aşa cum bine spune dictonul latin: „Nemo legem ignorare censetur”, adică nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii ca şi apărare.

Legea este bine definită şi poate fi văzută de către oricine cu ajutorul Monitorului Oficial, aşa că singura scuză a oamenilor pentru faptul că nu au ştiut de anumite modificări este că nu au vrut asta. Cu ajutorul unei publicaţii cum este Monitorul Oficial, legea pensiilor şi eventualele modificări sunt disponibile publicului larg. Aici sunt trecute toate legile privind pensia, precum şi modificările făcute la zi.

Cum a apărut Monitorul Oficial?

Publicaţia în cauza a apărut la finele lui 1832, mai exact în luna decembrie a acelui an. Primul număr a fost redactat de către Ion Heliade-Rădulescu. La început, publicaţia s-a numit „Buletin gazetă administrativă”, şi era un săptămânal scris cu litere chilrilice. Acestea au fost între timp abandonate (în 1839) şi înlocuite cu mult mai accesibilele litere latine, acesta fiind alfabetul folosit astăzi în cadrul Monitorului Oficial.

Această publicaţie a fost disponibilă la început doar în formă scrisă, dar cu trecerea timpului, răspândirea acesteia s-a diversificat datorită progresului tehnologic. Recent, pe 27 iunie 2012, s-a decis ca Monitorul Oficial să treacă în subordinea Guvernului, după ce în trecut acesta se afla în subordinea Camerei Deputaţilor.

Unde poate fi găsit Monitorul Oficial?

Aşa cum am mai spus, Monitorul este o publicaţie tipărită, şi poate fi distribuită către oricare cetăţean care doreşte acest lucru. Ea mai poate fi găsită şi pe internet, vizitând site-ul Monitorului Oficial, unde modificările sunt „la zi”, nemaifiind nevoie să răsfoim pagini întregi cu modificări care poate nu ne interesează.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close