Informatii utile

Casa nationala de pensii – rolul ei în sistemul de pensii publice din România

Statutul și modul de funcționare al Casei Naționale de Pensii Publice

Casa nationala de pensii odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice s-a transformat din Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP),  fiind în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Documentul care stă la baza bunei funcționări al acestei instituții publice este Statutul Casei Naţionale de Pensii Publice.

CNPP are în subordinea sa toate casele judeţene de pensii şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. De asemenea ea mai are în subordine Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă și Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului din Domeniul Pensiilor Publice.

Casa nationala de pensii – principalele atribuții prevăzute de statut ale CNPP

În cadrul CNPP există un organism denumit Comisia centrală de contestaţii, care  examinează şi rezolvă contestaţiile depuse împotriva caselor teritoriale de pensii, privind deciziile de pensionare, fiind organismul desemnat să urmărească și să aplice corect și unitar prevederile legale care sunt emise în domeniul pensiilor publice. Totodată prin intermediul Statutului CNPP sunt prevăzute principalele atribuții organizatorice ale acesteia, dintre care amintim câteva dintre cele mai importante:

  • propune spre avizare Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății criterii și norme în baza cărora se face încadrarea asiguraților invalizi în gradele I, II sau III;
  • stabilește împreună cu casele de pensii sectoriale modul de evidență al asiguraților și administrează bazele de date pentru aceștia;
  • stabilește modalitatea de plată a drepturilor de pensii și a drepturilor de asigurări sociale finanțate de la bugetul de stat conform legii;
  • armonizează legislația națională cu cea internațională în domeniul de competență directă;
  • are rol de îndrumare și control în domeniul expertizei medicale și recuperare a capacității de muncă;
  • ține evidența tuturor accidentelor de muncă de pe teritoriul național și a bolnavilor cu afecțiuni profesionale;
  • aplică sancțiunile prevăzute de lege angajatorilor care nu respectă obligațiile ce le revin privind asigurarea în cazul accidentelor de muncă și boli profesionale prin intermediul personalului desemnat de către CNPP în acest scop.
Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close