Informatii utile

Casa de Pensii Dambovita – Servicii Prestate şi Programul cu Publicul

Casa de Pensii Dambovita se află în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice şi este serviciul public care se ocupă de aplicarea legislaţiei în vigoare atât în domeniul pensiilor, cât şi în domeniul asigurărilor sociale. Atribuţiile principale ale Casei de Pensii din judeţul Dâmboviţa cuprind, printre altele, colectarea şi virarea contribuţiilor de asigurări sociale, urmărirea încasărilor în bugetul de stat, activităţile legate de creanţele bugetare, stabilirea şi plata contribuţiilor la fondurile de pensii private, acordarea biletelor de tratament la numeroase staţii balneare şi exportul anumitor prestaţii în străinătate.

Publicul poate apela la serviciile prestate de către Casa de Pensii Dambovita la ghişeurile specializate ale instituţiei aflate în Târgovişte, în toate domeniile menţionate mai sus. La Ghişeul 1 puteţi să obţineţi informaţii privind stabilirea drepturilor de pensie; la Ghişeul 2 puteţi depune documente pentru stabilirea acestor drepturi; la Ghişeul 3 aveţi posibilitatea să depuneţi documentele necesare pentru obţinerea ajutorului de deces, iar la Ghişeul 4 puteţi primi informaţii privind plata pensiilor, toate ghişeurile având program cu publicul de luni până joi, între orele 8.00 şi 14.00. Caseria serviciului public este deschis de luni până vineri între orele 8.00-9.00 şi 10.00-15.00, iar declaraţiileCASse pot depune între orele 8.00 şi 16.00, de luni până vineri. Puteţi contacta experţii care lucrează în cadrul Casei de Pensie Dâmboviţa şi prin telefon, fax sau e-mail, toate datele de contact fiind afişate pe pagina de internet a Casei de Pensii.

Dacă aveţi nevoie de informaţii privind cele mai recente schimbări din domeniul pensiilor, puteţi, deasemenea, să folosiţi pagina de internet a instituţiei. Pagina conţine nu numai date contact, dar şi informaţii utile privind o gamă foarte largă de activităţi desfăşurate de către Casa de Pensii Dambovita şi vă poate fi de mare folos şi în cazul în care aveţi nevoie de formulare sau cereri pentru solicitarea pensiei de limită de vârstă, a pensiei de invaliditate sau de urmaş sau dacă doriţi să solicitaţi bilete de tratament sau de odihnă.

Etichete

Pe aceeași temă

Back to top button
Close
Close